Articole Medicale

Hepatita B – Cauze. Simptome. Tratament

Hepatita B

Hepatita B reprezintă o afecțiune contagioasă ce afectează ficatul și este transmisă de virusul hepatitei B (VHB), fiind unul dintre cele cinci tipuri de hepatită virală (hepatita A, hepatita C, hepatita D si hepatita E). Cele două tipuri de hepatită, B si C sunt cele mai predispuse să devină cronice. Este extrem de contagioasă și provoacă inflamație și leziuni hepatice grave. Hepatita B este cauza pentru 2 din 3 decese cauzate de cancer hepatic,  cu o rată de mortalitate mult mai mare decât SIDA, TBC sau malarie. În articolul de astăzi, vom discuta despre tiputile de hepatită B, cauzele, simptomele și tratamentele adecvate pentru această afecțiune.

Ce este hepatita B?

Hepatita B este infecția ficatului cu virusul hepatic B, fiind cunoscut sub denumirea de VHB (Virusul Hepatitei B). Virusul hepatitei B este un virus ADN, care face parte din famila Hepadnaviridae. La nivel mondial, aproximativ 400 de milioane de oameni sunt infectați cu acest virus.

Conform studiilor medicale, aceasta se transmite foarte ușor, având un grad de infectare de 33%. Comparativ cu celelalte tipuri de hepatită, tipul B este cel mai trasmisibil.

Tipuri de hepatită B

Hepatita B este de două tipuri:

  • Hepatita B acută – are o evoluție sub 6 luni, după care sistemul imunitar dezvoltă anticorpi, iar boala remite fără a avea complicații. Acest tip de hepatită se tratează destul de ușor, în cele mai multe cazuri în decurs de câteva săptămâni sau cel mult câteva luni. În majoritatea cazurilor, cei afectați de hepatita B se refac destul de repede, în decurs de șase luni. Sistemul imunitar are capacitatea de a lupta cu virusul hepatic B și să îl elimine complet din organism.
  • Hepatita B cronică – acest tip de hepatită B este mult mai agresiv, iar sistemul imunitar nu poate lupta cu virusul hepatic B, moment în care acesta se cronicizează, adică virusul hepatic B se instalează în organism pentru tot restul vieții. În caz de hepatită B cronică pacientul trebuie să fie ținut sub supraveghere tot restul vieții, pentru a nu apărea complicații. La pacienții cu vârsta mică, posibilitatea de a dezvolta hepatită B cronică este mult mai mare. Din cauza hepatitei B apar probleme grave de sănătate, precum ciroza sau cancerul hepatic.

Hepatita B – metode de transmitere

După cum spuneam mai sus, hepatita B este o boală contagioasă. Această afecțiune se poate transmite prin:

  • Contact direct cu sângele persoanei infectate. O singură picătură de sânge de la o persoană infectată cu virusul care pătrunde în fluxul sanguin al unei persoane sănătoase poate transmite imediat infecția mai departe. Acest lucru se poate întâmpla prin: contactul cu o rană deschisă sau o tăietură, un ac contaminat sau cu un alt instrument ascuțit (tatuarea, piercingurile sau acupunctura pot reprezenta un risc, dacă obiectele folosite nu sunt sterile), tratamente medicale și stomatologice, nesterilizate corespunzător.
  • Contact sexual neprotejat – hepatita B se poate transmite prin contact sexual neprotejat.
  • De la mamă la bebeluși – hepatita B se poate transmite de la mamă la bebeluș. De aceea, este importantă vaccinarea bebelușilor la naștere pentru a preveni infectarea.

Virusul hepatitei B nu se poate transmite prin strănut sau tuse, sărut, îmbrățișări, alăptat, strângere de mână, contactul cu lacrimile unei persoane infectate sau cu transpirația acesteia, apă, alimente, folosirea comună a paharelor, veselei, telefonului sau scaunului de la toaletă.

Hepatita B – factori de risc

Diagnosticarea insuficienței

Factorii de risc care stau la baza infectării cu hepatita B sunt:

  • Contact sexual neprotejat cu o persoană infectată
  • Consumul de droguri cu același ac
  • Conviețuirea cu o persoană infectată cu virusul hepatitei B
  • Un mediu de lucru care vă expune la sânge contaminat cu virusul hepatitei B

Hepatita B – Simptome

Persoanele infectate cu hepatita B prezintă următoarele simptome:

  • Oboseală
  • Dureri articulare sau musculare
  • Febră
  • Pierderea poftei de mâncare
  • Urină închisă la culoare
  • Disconfort abdominal
  • Slăbiciune
  • Îngălbenirea albului ochilor (sclera) și a pielii (icter)

Persoanele cu vârsta de peste 60 de ani care prezintă aceste simptome trebuie să se prezinte de urgență la medicul de familie pentru stabili diagnosticul și pentru a începe tratamentul cât mai repede.

Categoriile de persoane cu risc crescut de infectare cu hepatita B sunt:

  • Bebelușii care au mame infectate
  • Pacienții hemodializați
  • Persoanele care stau în aceeași casă cu o persoană infectată
  • Persoanele care călătoresc în țări cu o rată de infecție ridicată (Africa, Asia sau Europa de Est)
  • Persoanele care lucrează în domeniul medical

Hepatita B – diagnosticare

Diagnosticarea acestei afecțiuni se face pe baza anumitor analize de sânge, care pot detecta prezența virusului HBV, precum și indicarea tipului de hepatită, acută sau cronică. De asemenea, hepatita B se poate diagnostica printr-o ecografie a ficatului, prin care se determină în ce măsură este ficatul afectat, sau printr-o biopsie (recoltarea unei mici porțiuni din țesutul ficatului și testată la un laborator).

Tratament

Pentru hepatita B nu există un tratament special, întrucât infecția se tratează de la sine. Medicul va recomanda persoanei infectate anumite medicamente antivirale care să prevină apariția complicațiilor, vitamine/suplimente alimentare cu care corpul să lupte mai ușor împotriva infecției, multă odihnă și un regim alimentar adecvat.

Pentru a preveni infectarea cu virusul hepatitei B, medicii recomandă vaccinarea împotriva virusului. Vaccinul se administrează în 3 doze de către medicul de familie, astfel: a doua doză la o lună după prima, iar a treia după 6 luni. În funcție de persoană, este posibilă administrarea de doze suplimentare. Acest lucru va fi stabilit de medic.

Programează-te pentru un consult la Liberty Medical Center

Liberty Medical Center este o clinică medicală ce oferă o gamă largă de servicii, printre care și diagnosticarea hepatitei B. Medicii vor efectua procedurile medicale aferente, pentru a stabili dacă pacientul a fost infectat cu virusul hepatitei B.

Programează-te acum la Liberty Medical Center ca să afli dacă ești bine. Ecografia este o metoda de imagerie medicală puțin costisitoare, care nu necesită nici pregătirea specială a pacientului, nici spitalizarea sa. Ea nu comportă riscul razelor X. Nu există vreun efect secundar cunoscut.

Leave a Reply

Call Now Button